Eyes of Stars

Trecut…prezent…viitor…chipul reflectat în trei oglinzi paralele. Camelia Constantin

Trecut…prezent…viitor…chipul reflectat în trei oglinzi paralele.(Constantin C)

vineri, 31 august 2012

Nikola Tesla, viaţa şi realizările ştiinţifice

Biografii. Fizică
Scris de Scientia.Ro   
Luni, 27 Septembrie 2010 22:23
Nikola TeslaNikola Tesla a fost un om de ştiinţă original şi foarte fertil în materie de invenţii. În jurul presupuselor ori adevăratelor invenţii ale lui Tesla circulă multe legende. Citiţi o continuare o succintă, dar vie şi pasionantă trecere în revistă a vieţii şi realizărilor ştiinţifice ale lui Tesla.



"Invenţia mea are nevoie de o fabrică mare, dar odată materializată, va putea distruge totul, oameni şi maşini, pe o rază de 300 de kilometri" - Nikola Tesla.


INTRODUCERE
Deşi Tesla (1856 – 1943) a murit înainte de inventarea tranzistorului, acesta avea abilitatea de a-şi folosi mintea aşa cum ne folosim noi astăzi de computer: îşi proiecta, construia şi testa toate invenţiile folosindu-şi uluitoarea capacitate de concentrare mentală. Fără a fi nevoie de vreo schiţă, acesta a putut construi modele funcţionale ale invenţiilor sale. Inteligenţa nativă a lui Tesla a fost însoţită de această putere deosebită de concentrare, care, deopotrivă, l-a binecuvântat şi torturat din copilărie. După unele indicii, se pare că Tesla a suferit de unele probleme psihice, în special în ultima parte a vieţii. Acesta a petrecut mare parte a timpului lucrând obsesiv şi solitar; interacţiunea cu persoanele obişnuite pare a fi fost o sarcină grea pentru Tesla. Poate de aceea, la bătrâneţe, el a pretins că a reuşit să contacteze fiinţe cu inteligenţă superioară de pe planeta Venus. În ciuda excentricităţilor sale (ori poate tocmai din cauza acestora) Nikola Tesla a fost capabil să-şi folosească puterea minţii pentru a îmbunătăţii vieţile a miliarde de oameni.

Nikola Tesla, imagine rară
Nikola Tesla, lucrând

COPILĂRIA. PORTRETUL UNUI SAVANT
Există dovezi substanţiale conform cărora, pe când era copil, coeficientul de inteligenţă al lui Nikola era unul foarte ridicat. Există unele anecdote care ilustrează precocitatea acestuia. Pe când avea doar 5 ani, Tesla şi-a informat tatăl că urmează să strunească puterea apei. Invenţia pe care a realizat-o reuşea să bată ouăle folosind ca forţă generatoare a mişcării apa... Până la vârsta de 9 ani, maşina de bătut ouă a evoluat, fiind alimentată de mişcarea unor gândaci.
Anul următor Tesla rezolva ecuaţii matematice cu o asemenea rapiditate, încât profesorii săi l-au suspectat că trişează. A efectuat o serie de teste sub supravegherea părinţilor şi a profesorilor, dovedind că este vorba de un copil-minune. Imaginaţia sa tehnică a fost în plină manifestare încă de copil: credea că într-o bună zi va putea să fotografieze gândurile oamenilor.

Nikola Tesla vorbind in 1880 societatii franceze pentru fizica si societatii interanationale a electricienilor
Nikola Tesla vorbind în 1880 Societăţii Franceze pentru Fizică şi Societăţii Internaţionale a Electricienilor

Dacă abilităţile cognitive ale lui Tesla par a fi moştenite de la cei doi părinţi (tatăl cunoştea pe de rost Biblia, iar mama vorbea 4 limbi străini), inteligenţa sclipitoare pare să fi fost întărită de puterea sa de concentrare şi motivaţia intensă. Este posibil ca această intensitate să fie un răspuns la tragica moarte a fratelui mai mare, care a survenit pe când Nikola avea doar 5 ani. După decesul fratelui, a decis să devină la fel de bun şi inteligent pe cât a fost defunctul. Pentru un copil de 5 ani, Tesla a demonstrat o abilitate neobişnuită de a se concentra preţ de mai multe ore asupra proiectelor sale ştiinţifice.
Nikola avea abilităţi de memorare vizuală excepţionale; putea păstra ideea unei maşini ori a unei invenţii în minte, o putea testa, manipulând-o în diferite poziţii mental şi putea vizualiza maşina în mişcare.
Deşi în mod clar un copil supradotat, Tesla a arătat uneori un comportament excentric. Era foarte sensibil la anumite sunete şi putea cu greu să suporte zgomotul unui tren trecând prin apropiere. Aceste simptome, prezente la copii, sunt considerate semne ale autismului.


Film documentar: Secretele lui Nikola Tesla (subtitrare în limba română)

ADOLESCENŢA. PORTRETUL UNUI TOCILAR
Tesla a absolvit liceul (care dura 4 ani) în 3 ani. Apoi, la vârsta de 17 ani, s-a expus deliberat virusului holerei. De ce a făcut asta? Pentru a evita executarea serviciului militar şi pentru a putea să continue cercetările sale. Deşi îşi revenise în bună măsură atunci când a fost controlat de doctor, a părut totuşi suficient de slăbit pentru a primi certificat de invalid. Această boală periculoasă i-a permis să se întoarcă la studiile sale după un an de zile (timp în care a citit romane, a învăţat biliard cu tatăl său şi a memorat majoritatea cărţilor din librăria locală).


Nikola Tesla tânăr
Nikola Tesla, tânăr

La Institutul Politehnic din Graz, Austria şi la Universitatea din Praga, Tesla a continuat să fie însetat de cunoaştere, dovedindu-se un tocilar de frunte. Lucra în mod regulat până la 3 dimineaţa la cele mai dificile probleme (după ce dormea doar 4 ore). Într-o scrisoare a decanului Universităţii din Praga trimisă părinţilor lui Tesla, acesta spunea: "Fiul dumneavoastră este o stea de primă magnitudine". În timpul liber, Tesla a organizat prima activitate interuniversităţi, în care o echipă dintr-o universitate provoca o altă echipă dintr-o altă universitate la şah.

PSIHOPATOLOGIA
Există ceva dovezi că, odată ajuns la maturitate, Tesla a suferit de o afecţiune psihică, numită OCD (obsessive-compulsive disorder, tulburare obsesiv-compulsivă). Este probabil ca tocmai extraordinara sa capacitate de a realiza calcule complexe să fi contribuit la tendinţele sale obsesive. Această afecţiune este posibil să-l fi afectat pe Tesla sub aspectul abilităţii sale de a stabili relaţii sociale. Obsesiile sale includeau fobia de mizerie şi microbi şi concentrarea asupra numărului trei.

nikola tesla isi foloseste corpul pentru a conduce electricitate
Nikola Tesla îşi foloseşte corpul pentru a conduce electricitate

Obsesiile mentale sunt adesea asociate cu un comportament compulsiv ce se supune unor reguli rigide. Tesla se simţea "obligat" să efectueze acţiuni repetitive, ca de exemplu să facă totul în seturi de trei. De pildă, după ce se plimba o dată în jurul unei clădiri, acesta simţea nevoi să repede acţiunea de încă două ori. Tesla prefera să cineze singur, şi această apucătură avea legătură şi cu obiceiul său de a curăţa farfuriile şi tacâmurile cu 18 şerveţele înainte de masă. După aceea, el calcula volumul mâncării din farfurie.
Deşi un obstacol pentru relaţii sociale, obsesiile lui Tesla l-au ajutat în materie de idei. Într-un articol din 1915 el a prezis că electricitatea va duce la eliminarea microbilor, insectelor şi a rozătoarelor de pe Pământ. De asemenea, el a prezis că vor exista băi electrice în fiecare casă care vor curăţa corpul de praf şi alte particule, că municipalităţile vor adopta aspiratoare electrice de praf care vor steriliza aerul, mâncarea şi apa. Tesla a fost în mod clar interesat să folosească tehnologia pentru a-şi rezolva propriile probleme obsesive.

RELAŢIILE DE LA VÂRSTA MATURITĂŢII
Deşi apropiat de membrii familiei sale, Tesla a avut doar câteva relaţii apropiate cu femei de-a lungul vieţii sale. Nu s-a căsătorit şi nici nu a avut copii. Obsesiile lui Tesla şi fobia sa pentru microbi probabil au contribuit la acest curs al vieţii. Se cunoaşte că nu-i plăcea să atingă părul cuiva ori să strângă mâini şi, din aceste motive, evita contactul cu alţii. În mod frecvent lucra singur la invenţiile sale, "răsucind" lucrurile în mintea sa uluitoare iar şi iar.
Într-o perioadă în care nu a avut de lucru ca inginer, Nikola a săpat şanţuri. Cât a lucrat cu pământul, acesta a legat prietenii cu ceilalţi săpători. Dar deşi pare că avea capacitatea de a iniţia şi dezvolta prietenii, rareori a fost interesat să le cultive.

Fulgere in laboratorul lui nikola tesla
Fulgere in laboratorul lui Nikola Tesla

Tesla a avut dificultăţi în a interacţiona cu persoanele de autoritate, în special cu angajatorii săi. Iar aceste dificultăţi se datorează, măcar în parte, înţelegerii sale superioare a sistemelor electrice la care lucra. A fost în mod constant frustrat pentru că în mintea lui existau maşinării complexe care nu puteau fi realizate în practică. Astfel, în loc să creeze, el trebuia să lucreze pentru oameni care nici măcar nu reuşeau să înţeleagă concepţiile sale mecanice. Din acest motiv, Tesla a preferat să lucreze singur adeseori, pentru a nu fi întârziat de "cei inferiori" (incluzându-l aici pe Thomas Edison). Din când în când, aceste "diferenţe creative" au dus la izolarea lui.
În ultimii ani, Tesla a devenit şi mai izolat socialmente decât de obicei. El a început să petreacă timp important zilnic hrănind porumbei şi îngrijind păsări rănite. În ciuda fobiei pentru microbi, a fost văzut adeseori în parc, având braţele acoperite de porumbei; a avut chiar şi un porumbel favorit, de culoare albă, care îl vizita adeseori la fereastra apartamentului său.


Film documentar (limba engleză): Nikola Tesla, geniul care a "luminat" Pământul

REALIZĂRILE ŞTIINŢIFICE
Geniu indiscutabil, Tesla a lăsat în urmă mai bine de 200 de invenţii. La o jumătate de secol după moartea sa, mai mult de o sută dintre invenţiile lui Tesla erau încă în uzul a milioane de oameni. Creaţiile lui Tesla au inclus realizări extraordinare la acea vreme, ca arcul electric, motorul de curent alternativ şi sistemele de transport al electricităţii către gospodării. El este faimos pentru bobina de inducţie pentru curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, concepută pentru creşterea tensiunii la frecvenţe înalte - un pas necesar pentru propagarea undelor cu ajutorul unei antene. Mulţi consideră că Tesla ar trebui creditat cu descoperirea radioului. În fapt, sistemul său de circuite oscilante, reglabile au făcut radioul posibil. Tesla, de asemenea, a introdus conceptul de cuptor cu microunde. El a avut o puternică intuiţie a electricităţii şi a undelor radio, ceea ce i-a permis să proiecteze maşini funcţionale.
Tesla a avansat o mulţime de idei despre putere care erau destul de corecte, dar şi unele care erau doar extravagante. De pildă, el a înţeles faptul că transmiterea wireless a energiei este posibilă, dar nu a ştiut că există limite în privinţa cantităţii de energie transmise astfel. El a proiectat un turn prin intermediul căruia urma să transmită energie electrică în mod gratuit în orice loc de pe planetă, folosindu-se de proprietăţile de reflexie ale ionosferei, dar nu a realizat că, deşi principiul funcţionează în cazul undelor radio AM, nu este aplicabil în cazul curentului electric. De asemenea, Tesla a gândit acest turn şi ca o armă gigantică, ce ar putea să fie folosită pentru scopuri de apărare. Mai mult, a crezut că folosind energia electrică ar putea schimba vremea pe Terra, fapt despre care cercetătorii de astăzi cred că nu este posibil. Deşi înţelegerea  lui Testa asupra ionosferei şi a transmiterii fără fir a energiei erau mult înaintea timpului său, acesta a atribut uneori naturii proprietăţi pe care nu le avea.


Turnul din Wardenclyffe, Long Island, Niloka Tesla
Turnul din Wardenclyffe, Long Island

INCIDENTUL CU EXTRATEREŞTRII
Reputaţia lui Nikola Tesla ca fiind un cercetător nebun a fost "cimentată" de aşa-numitul incident cu extratereştrii. După ce a declarat că primeşte mesaje de la locuitorii planetei Marte ori de pe Venus prin intermediul echipamentelor sale de recepţie, oamenii de ştiinţă ai vremii s-au întrebat dacă Nikola mai este în deplinătatea facultăţilor mentale. Acesta era convins că există viaţă în Univers, în afara celei de pe Terra şi a fost mereu interesat de modalităţi de a contacta locuitori din sistemul nostru solar, nepământeni. Tesla nu a reuşit niciodată să convingă pe cineva că a reuşit să recepţioneze semnale extraterestre.

CONCLUZII
Deşi Nikola Tesla a avut o mulţime de gânduri şi credinţe neobişnuite, realizările sale ştiinţifice sunt de necontestat. În fapt, fiecare aspect care îl face pe Tesla să arate ca un nebun e posibil să fi contribuit la geniul lui. Abilităţile neobişnuite de a se concentra şi de a vizualiza mental maşini complexe au legătură, fără nicio îndoială, cu tendinţele sale obsesiv-compulsive. Viaţa lui Tesla ilustrează, credem, linia subţire care delimitează geniul de nebunie.
Nikola Tesla
A trăit în perioada 1856 – 1943.
Nationalitate: sârbă
Număr of Patente: 212
Îi plăceau: apa, electricitatea şi porumbeii
Nu-i plăceau: microbii şi... Thomas Edison

Mai multe despre Nikola Tesla şi invenţiile acestuia puteţi citi (eng.) accesând:
www.tesla-museum.org/meni_en.htm
www.beembee.com/2010/nikola-tesla
science.howstuffworks.com/nikola-tesla.htm/printable

Articolul reprezintă traducerea aproximativă a acestui material.

Omul care a schimbat Terra mai mult decât oricare altă fiinţă: Thomas Midgley Jr.

Marius Comper | 31.08.2012 |
Data de 18 mai 1889 a rămas în istoria omenirii ca ziua în care s-a născut cel care avea să schimbe faţa Pământului mai mult decât orice altă fiinţă: Thomas Midgley Jr. Astăzi, numele său este cunoscut unui număr restrâns de oameni, puţini ştiind povestea vieţii sale şi a invenţiilor ce au transformat societăţi şi ecosisteme.
În cei 55 de ani de viaţă, Thomas Midgley a provocat o transformare a stilului de viaţă occidental, făcând posibilă dezvoltarea societăţii americane în stilul binecunoscut: case în suburbii, mall-uri imense şi popularea zonei călduroase din sudul Statelor Unite.
Anii de început ai lui Thomas Midgley Jr.
Midgley s-a născut într-o familie de inventatori: tatăl şi bunicul său deţineau brevete de invenţie, iar un strămoş al său lucrase pentru James Watt, inventatorul motorului cu aburi.
În 1905, când urma cursurile unei şcoli din Connecticut, tânărul Thomas s-a confruntat cu o situaţie ce avea să-l familiarizeze cu instrumentul ştiinţific care i-a permis să calce urmele bărbaţilor din familia sa: o dispută cu un profesor. În timpul primei ore de chimie la care a participat Midgley jr., profesorul a afirmat în faţa clasei că tabelul periodic al elementelor reprezintă o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Tânărul Thomas nu a fost de acord cu declaraţia profesorului.
„Ne-am certat. Eu am susţinut că singurul lucru pe care îl demonstrează tabelul periodic este faptul că atomii sunt compuşi din particule mai mici. Disputa a durat zile şi săptămâni întregi, însă nu a fost nicidecum una fără rost. De-a lungul acelei dezbateri m-am familiarizat cu tabelul periodic, care mi-a rămas în minte ca un instrument extrem de util în munca de cercetare”, a povestit ulterior Midgley jr.
Thomas s-a hotărât să urmeze exemplul tatălui său şi s-a înscris la facultatea de inginerie mecanică din cadrul Universităţii Cornell. În ciuda faptului că a inovat ulterior în domeniul chimiei, în timpul facultăţii nu a studiat decât noţiunile elementare ce erau predate tuturor viitorilor ingineri de la Cornell. În timpul facultăţii nu s-a remarcat prin conştinciozitate, studiind minimul necesar la majoritatea cursurilor, pentru a se putea concentra asupra celor care îl interesau.
După terminarea facultăţii, în 1911, Thomas a obţinut prima sa slujbă în cadrul companiei National Cash Register (NCR), cu sediul în Dayton, Ohio. La începutul secolului al XX-lea, Dayton era un veritabil centru al inovaţiei, fiind locul în care fraţii Wright au construit aeronava cu care au efectuat primul zbor dirijat din istoria aeronauticii. Midgley a lucrat un an la NCR, unde şi-a descoperit pasiunea pentru cercetarea industrială şi l-a cunoscut pe cel care avea să joace un rol esenţial în viaţa sa: Charles Kettering.
Anul petrecut în cadrul NCR l-a făcut pe Midgley să-şi dorească să facă experimente pentru a descoperi noi produse, însă contextul economic de la acea vreme nu-i era favorabil încă. Thomas avea să-şi petreacă următorii ani muncind pentru tatăl său, în cadrul unei companii ce comercializa pneuri. În 1916, când afacerea de familie a dat faliment, Midgley s-a trezit într-o situaţie critică. „Deodată, eram fără un loc de muncă, cu o soţie şi doi copii de întreţinut şi cu foarte puţini bani în bancă. Am întreprins o călătorie rapidă prin ţară, contactând numeroşi oameni din diferite industrii, dar nu am găsit o slujbă pe placul meu. Când m-am întors acasă, am luat cea mai importantă decizie din viaţa mea: am hotărât să lucrez pentru domnul Kettering, indiferent de salariul oferit, şi să văd ce se întâmplă”, a relatat ulterior Midgley.
Prima descoperire a lui Midgley ce avea să schimbe Terra

Atunci când Midgley a devenit angajatul lui Kettering, automobilul destinat maselor largi era o invenţie veche de doar 10 ani. Trăsura cu cal continua să fie principalul mijloc de locomoţie. Statisticile arată că în New York trăiau 74.000 de cai în 1896, fiecare dintre aceştia lăsând zilnic pe străzile oraşului aproximativ 10 kilograme de balegă. În multe cartiere, aceasta era strânsă în movile înalte de 10 metri. Mai mult, în fiecare an erau abandonate pe străzi leşurile a 8.000 de cai, cu care se hrăneau muştele, şobolanii şi porcii săracilor ce locuiau în oraş.
Charles Kettering a fost unul dintre cei care au permis oraşelor să devină mult mai curate, contribuţia sa constând în facilitarea înlocuirii mijloacelor de locomoţie cu tracţiune animală de către cele cu tracţiune motorizată. La început, motoarele automobilelor erau pornite cu o manivelă ce opunea atâta forţă încât putea să rupă braţul celui mai puternic bărbat. Kettering a venit cu o inovaţie extraordinară, folosită şi în ziua de astăzi: sistemul de aprindere electrică a motoarelor. Inventarea acestuia a permis dublarea pieţei automobilelor, făcând posibil totodată un pas important pentru emanciparea femeilor.
În timp, Kettering a venit cu noi invenţii în domeniul auto, obţinând numeroase brevete. Cu toate acestea, el a declarat că „cea mai mare descoperire pe care am făcut-o vreodată a fost Tom Midgley”. Motivaţia acestei afirmaţii a fost rezolvarea unei probleme care afecta majoritatea motoarelor la începutul secolului al XX-lea: detonaţia. Detonaţia apărea atunci când amestecul de combustibil şi aer ardea cu o viteză foarte mare, afectând pistoanele din motor.
Înainte de Primul Război Mondial, fiecare şofer era familiarizat cu această problemă a motoarelor cu combustie internă. Acest fenomen de „ciocănire” (knock, aşa cum este denumit în limba engleză) apărea atunci când carburantul ardea într-un mod anormal, repetarea sa ducând la distrugerea motoarelor. Automobilele nu erau singurele vehicule afectate de această problemă: şi pistoanele din motoarele aeronavelor folosite de armata SUA în Primul Război Mondial erau distruse la rândul lor din cauza detonaţiei.
Nivelul de detonaţie înregistrat în motoare era afectat de tipul de combustibil folosit. Cu cât acesta avea o cifră octanică mai ridicată, cu atât detonaţia avea loc mai rar. Combustibilii de acest tip erau însă rari şi scumpi în anii ‘20, astfel că industria auto americană se afla într-un punct de răscruce: producătorii puteau opta pentru motoare mici, extrem de eficiente, dar care necesitau benzină scumpă, cu cifră octanică mare, sau motoare mari ce puteau funcţiona cu un combustibil cu o cifră octanică mai mică, dar mult mai ieftin.
Principalul client al laboratorului de cercetare în care lucra Kettering era compania General Motors (GM), care încerca să detroneze celebrul Model T, automobilul fabricat de Ford ce avea un succes imens în acea vreme în SUA. Pentru a putea vinde automobile unui număr mare de clienţi, GM nu putea apela la un combustibil scump. Totodată, publicul nu avea cum să fie cucerit de o maşină al cărei motor suferea de problema detonaţiei.
Această problemă avea să fie rezolvată de Midgley. Studiind-o, Thomas observase că toate substanţele antidetonante erau compuse din elemente chimice grupate în partea din dreapta-jos a tabelului lui Mendeleev şi că elementele din partea de jos, cu atomi grei, erau foarte eficiente ca substanţe antidetonare. Din acest motiv, plumbul părea un candidat promiţător, Midgley relatând ulterior că „am prezis că tetraetilul de plumb va rezolva această problemă a detonării”.
Tetraetilul de plumb, un compus rar şi otrăvitor, fusese descoperit de un chimist german în 1852. În 1921, după 75 de ani, un asistent al lui Midgley a reuşit să producă în laborator o cantitate foarte mică din această substanţă. După turnarea unei linguriţe de tetraetil de plumb în benzina dintr-un motor afectat de detonare, zgomotul a fost înlocuit imediat de torsul motorului. Testând cantităţi din ce în ce mai mici, membrii echipei lui Midgley au descoperit că era suficientă o concentraţie a tetraetilului de plumb de doar 0.05% pentru a face combustibilul să ardă mai încet şi a evita detonaţia. După 3 ani de căutări, Midgley găsise comoara ce avea să-l facă un om extrem de bogat.
Consecinţele negative ale descoperirii lui Midgley

La începutul secolului al XX-lea, plumbul era folosit în numeroase produse destinate publicului larg, în ciuda faptului că se ştia că este o substanţă periculoasă. De la recipente metalice până la pesticide şi tuburi de pastă de dinţi, plumbul putea fi găsit mai peste tot. Cu toate acestea, oamenii nu au fost expuşi la plumb în concentraţii mari până la introducerea acestuia în benzină.
Plumbul este o neurotoxină, iar expunerea prelungită poate afecta iremediabil creierul şi sistemul nervos central. Printre simptomele asociate expunerii la plumb se numără orbirea, surzirea, insuficienţa renală, cancerul, paralizia şi multe altele. În cazurile grave, victimele au halucinaţii terifiante, după care intră în comă şi mor.
Cu toate acestea, descoperirea lui Midgley se anunţa extrem de profitabilă. Plumbul era uşor de extras şi rezolva problema distrugerii motoarelor, astfel că General Motors, Du Pont şi Standard Oil, trei dintre cele mai mari companii americane de la acea vreme, au decis în 1923 să fondeze împreună Ethyl Gasoline Corporation în scopul producerii tetraetilului de plumb. Noul combustibil a fost pus în vânzare pe 1 februarie 1923 sub numele de „etil”, ales pentru a se evita asocierea cu plumbul.
Încă de la început, muncitorii ce lucrau la fabrica unde era produs tetraetilul de plumb au prezentat simptome ale intoxicaţiei cu plumb. La două luni de la fondarea companiei, unul dintre muncitori a început să delireze, ţipând că vede 3 oameni ce se îndreaptă spre el, vrând să-l atace. Din cauza halucinaţiilor, bărbatul nu a putut fi dus la spital decât prin intervenţia a patru oameni, iar cadrele medicale au fost nevoite să-l ţină în pat legat cu o cămaşă de forţă. În ciuda intervenţiei doctorilor, muncitorul a decedat trei zile mai târziu.
Cazul nu a fost singular, în primele luni de funcţionare a fabricii murind 15 persoane, astfel că reporterii de la ziarele locale au început să devină interesaţi. Atunci când purtătorul de cuvânt al companiei a fost contactat de presă, acesta a declarat că „cel mai probabil, aceşti oameni au înnebunit deoarece au muncit prea mult”.
În ciuda eforturilor companiei de a masca efectele devastatoare ale plumbului, muncitorii continuau să fie afectaţi. Într-o uzină în care era procesat tetraetilul de plumb, 80% dintre muncitori au început să sufere de tulburări psihotice, având halucinaţii cu insecte care le cotropeau trupurile.
Pentru a contracara zvonurile ce începuseră să se răspândească prin intermediul presei, Thomas Midgley a hotărât să organizeze o demonstraţie în faţa reporterilor pentru a le arăta că tetraetilul de plumb nu este deloc periculos. Inventatorul şi-a turnat substanţa pe mâini şi a dus un recipient sub nas, mirosind substanţa timp de un minut, spunându-le jurnaliştilor că ar putea repeta operaţiunea zi de zi, fără vreo problemă. Adevărul era cu totul altul: Midgley era perfect conştient de riscurile expunerii la plumb, deoarece suferise probleme grave de sănătate cu câteva luni înainte din acest motiv.
În următorii ani, toate cercetările asupra efectelor nocive ale plumbului au fost finanţate chiar de companiile ce obţineau un profit enorm în urma vânzării tetraetilului, astfel că publicul nu cunoştea pericolele la care se expunea. Atunci când un studiu din 1943 a descoperit că expunerea la plumb în timpul copilăriei duce la probleme de comportament, cercetătorul a fost ameninţat cu un proces, astfel că a renunţat să mai studieze problema.
Clair Patterson, eroul luptei împotriva poluării cu plumb

Clair Patterson a fost un geolog renumit pentru faptul că a fost prima persoană ce a reuşit să calculeze cu exactitate vârsta Pământului, 4,550 de miliarde de ani, măsurând izotopii de plumb din roci. În timpul acestui efort ştiinţific extraordinar, ce a durat aproximativ 7 ani, Patterson a observat că toate rocile expuse la aer prezentau o cantitată imensă de plumb, uneori şi de 200 de ori mai mare decât s-ar fi aşteptat.
După ce a anunţat finalizarea studiului asupra vârstei planetei noastre, în 1953, geologul s-a concentrat asupra problemei plumbului din atmosferă. De-a lungul documentării sale, Patterson a observat că toate studiile ce tratau efectele plumbului asupra oamenilor erau finanţate de producătorii de aditivi cu plumb. Cu timpul, expertul s-a convins că plumbul identificat de el în atmosferă în cantităţi imense se datora funcţionării automobilelor, însă acest lucru era greu de demonstrat.
La un moment-dat, Patterson şi-a dat seama că Groenlanda ar putea fi cheia rezolvării acestei probleme. Anual, zăpada care cade pe această insulă se depune în straturi distincte. Patterson a realizat că, analizând mostrele din depunerile succesive de gheaţă, putea afla cantitatea de plumb existentă în atmosferă în fiecare an. Studiul său a arătat că înainte de 1923 în atmosfera terestră nu se găsea aproape deloc plumb, pentru ca apoi prezenţa acestui metal greu în aer să crească într-un ritm rapid.
Conştient de riscurile expunerii la plumb, Patterson a decis să-şi dedice viaţa efortului de a elimina plumbul din combustibil. Ceea ce nu ştia cercetătorul la acea vreme era faptul că Ethyl Corporation devenise un veritabil gigant a cărui influenţă atingea întreaga societate. Mai întâi, Patterson a observat că studiile sale nu mai obţineau finanţări din partea niciunei instituţii, nici măcar din partea celor guvernamentale. Apoi, reprezentanţii universităţii Caltech, unde era angajat Patterson, au primit o ofertă greu de refuzat din partea companiei Ethyl, care s-a oferit să finanţeze cu o sumă importantă un post de profesor dacă acesta era concediat.
Ignorând presiunile, cercetătorul nu a cedat în eforturile sale de a face cunoscute cât mai multor oameni efectele nocive ale plumbului din atmosferă. Atunci când guvernul SUA a cedat şi a format în 1971 un comitet pentru a analiza efectele plumbului din aer, Patterson nu a fost acceptat în cadrul acestuia, deşi era omul de ştiinţă care studiase cel mai amănunţit această problemă.
În cele din urmă, Patterson şi-a văzut visul cu ochii: autorităţile au conştientizat pericolul pe care plumbul îl reprezintă asupra sănătăţii umane, fiind eliminat în timp din combustibilii puşi în vânzare (după ce Ethyl a pierdut procesul în care contesta această decizie). Studiile au arătat că nivelul de plumb din sângele cetăţenilor americani a scăzut cu 80% după ce benzina cu plumb a fost interzisă. Chiar şi aşa, experţii estimează că oamenii din ziua de azi au de 625 de ori mai mult plumb în sânge faţă de cei care au trăit acum un secol.
Neurologii afirmă că interzicerea plumbului în combustibil a dus la creşterea cu câteva puncte a IQ-ului populaţiei, prin reducerea efectului dăunător pe care această neurotoxină o are asupra creierului, mai ales în cazul copiilor. Un studiu statistic a arătat că nivelul violenţei şi al infracţiunilor din SUA prezintă o legătură directă cu rata folosirii combustibililor cu plumb. În toate ţările studiate, la aproximativ 20 de ani de la interzicerea plumbului se observă o scădere masivă a nivelului criminalităţii, pe măsură ce avansează în vârstă copiii cu o expunere mai scăzută la plumb.
Aşadar, inovaţia pe care Thomas Midgley Jr. a adus-o în domeniul auto a dus la o schimbare radicală a planetei, influenţând viaţa a miliarde de organisme. Tetraetilul de plumb n-a fost, însă, singura cale prin care inginerul american a schimbat Terra.

Cea de-a doua inovaţie a lui Midgley, o nouă ameninţare
Încurajat de succesul benzinei cu plumb, Midgley a decis să încerce să rezolve o altă problemă tehnologică ce caracteriza epoca în care trăia: gazele periculoase cu care funcţionau frigiderele.
Aparatele de răcit funcţionau cu ajutorul unor gaze periculoase, astfel că un frigider putea deveni o armă letală în cazul în care nu era etanş. Un astfel de caz s-a petrecut în 1929 în Cleveland, când au murit peste 100 de persoane din cauza unui frigider defect, ce scăpa gaz. Din acest motiv, frigiderele erau interzise în spitale. Pentru a evita viitoarele catastrofe, Midgley a decis să caute un nou gaz cu care să funcţioneze aparatele de răcire comercializate de compania Frigidaire.
Inginerul dorea să obţină un gaz sigur, care să poată fi respirat în siguranţă şi care să nu fie coroziv sau inflamabil. Căutarea lui Midgley a fost încununată cu succes: studiind tabelul periodic, inginerul a descoperit că toate elementele folosite pentru răcire erau grupate în aceeaşi zonă, iar unul dintre elemente nu fusese studiat cu atenţie. În urma unor calcule, Midgley a identificat o nouă clasă de compuşi care satisfăcea toate cerinţele: clorofluorocarburile (cunoscute azi şi sub numele de CFC).

În 1930, Midgley a prezentat noua sa descoperire în cadrul întrunirii anuale a American Chemical Society. Inginerul a relatat că noul gaz nu este nici toxic, nici inflamabil şi a recurs apoi la o demonstraţie spectaculoasă: a aprins o lumânare, apoi a inhalat o cantitate mare de gaz în piept şi l-a suflat încet peste flacără, care s-a stins instantaneu.
Noua descoperire a lui Midgley a fost încununată de un succes răsunător, astfel că în doar câţiva ani clorofluorocarburile erau folosite într-o gamă variată de produse, de la frigidere şi aparate de aer condiţionat până la deodorante şi solvenţi industriali. Graţie descoperirii lui Midgley, frigiderele au devenit sigure, revoluţionând medicina şi industria alimentară. Milioane de vieţi aveau să fie salvate mulţumită clorofluorocarburilor, care au permis stocarea la rece a medicamentelor şi a vaccinurilor şi păstrarea alimentelor comestibile pentru mai mult timp.

Ceea ce nu ştia Midgley şi nici nu avea să afle înainte să moară era impactul pe care clorofluorocarburile îl au asupra ozonului din stratosferă. Dacă la nivelul solului ozonul este un poluant, în stratosferă el joacă un rol esenţial, protejându-ne de radiaţia ultravioletă. Acest strat de ozon protector este foarte subţire, iar clorofluorocarburile sunt extrem de eficiente în a-l distruge. Cercetătorii estimează că 500 de grame de CFC pot anihila 30 de tone de ozon. De asemenea, clorofluorocarburile sunt extrem de eficiente în provocarea efectului de seră, fiind de 10.000 de ori mai eficiente decât dioxidul de carbon în această privinţă.
Din nefericire, efectul nociv al clorofluorocarburilor a fost identificat abia după câteva decenii, ele fiind interzise în ţările occidentale spre finalul secolului al XX-lea. Ele continuă să fie folosite în ţările în curs de dezvoltare, unde vor fi restricţionate abia în 2030. Chiar şi după ce vor interzise în totalitate, clorofluorocarburile vor continua să afecteze stratul de ozon, urmând să dureze cel puţin un secol până când acestea vor dispărea din atmosferă.

Ciudata moarte a domnului Midgley
Midgley a murit cu câteva decenii înainte ca impactul clorofluorocarburilor să fie înţeles, astfel că nu a aflat niciodată de consecinţele dramatice ale descoperirilor sale asupra planetei. Ca o ironie a sorţii, moartea sa s-a datorat aceluiaşi spirit de inventator care i-a caracterizat viaţa.
În 1944, la vârsta de 55 de ani, Thomas Midgley s-a îmbonăvit de poliomielită, simptomele sale fiind agravate de expunerea la plumb. Inventatorul a paralizat de la brâu în jos, însă nu a cedat în faţa bolii, concepând un sistem complicat cu scripeţi, sfori şi bare ce îi permitea să urce şi să coboare din pat în scaunul cu rotile. Această invenţie avea să-i aducă sfârşitul: pe 2 noiembrie 1944, soţia sa l-a găsit strangulat de sforile complicatei maşinării.
La momentul morţii sale, Thomas Midgley jr. era perceput în ţara sa ca erou naţional. SUA deveniseră ţară combatantă în cel de-al Doilea Război Mondial, iar descoperirile inginerului aduceau avantaje importante pe câmpul de luptă. Graţie tetraetilului de plumb, armatele aliate au putut produce izooctan, un combustibil cu cifra octanică 100, astfel că avioanele britanice şi americane beneficiau de mai multă putere decât cele germane, având capacitatea de a parcurge distanţe mai lungi şi de a accelera mai repede. „Nu am fi putut câştiga Bătălia Angliei fără izooctan”, a declarat după război Geoffrey Lloyd, un fost ministru al petrolului în guvernul britanic.
Puţini cunosc astăzi numele lui Thomas Midgley jr. şi faptul că descoperirile sale au permis dezvoltarea industriei de transport şi a numeroase alte domenii, transformând lumea în care trăim. J. R. McNeill, un istoric specializat în probleme de mediu, a concluzionat că Midgley a „avut un impact mai mare asupra atmosferei decât oricare alt organism din istoria Pământului”.
Influenţa lui Midgley asupra fiecăruia dintre noi este resimţită în fiecare zi, fie că folosim automobilul personal pentru a ne deplasa, că savurăm fructe exotice transportate de pe alte continente şi menţinute proaspete cu ajutorul frigiderelor, sau că ne răcorim cu ajutorul aparatului de aer condiţionat. Blamat pentru moartea a zeci de mii de oameni, dar totodată apreciat pentru descoperirile ce au permis salvarea de la moarte a unui număr cel puţin la fel de mare, Thomas Midgley jr. va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai influenţi oameni care au trăit vreodată.

miercuri, 29 august 2012

KING OF POP - Tribute

In Celebrating Of The 54th Birthday Of Michael Jackson: Child Of Wonder

Child Of Wonder 
Written especially for Michael on this special day
By MJ WAS A CUTIE PIE
In august of 1958
A baby was sent through heaven’s gates
Carried by his guardian angel to his earthly estate
To start his life and God given fate.
As a new born infant, held tight and warm
Loved and admired in his mother’s sweet arms
She felt from the start that he was called apart
As a chosen one, forever taking her heart.
Top Left: Michael at age 2, held on Jackie’s shoulder
He quickly grew up, smart and strong
Deep within his heart, he carried a song
His spry, young body would happily dance 
Each and every time he had the chance.
People constantly marveled at how one so young
Could passionately belt out song after song
He traveled far and wide, all over the world
Singing in front of millions of screaming girls
But he never was fazed by the lights of fame
For he knew his mission just as sure as he knew his name.
Today would you have been 54
It’s painful to know that you live no more
But we celebrate the fact that you came
For the many years you thrilled us while you endured much pain.
The love you left behind will never fade away my dear
We will continue to celebrate your birthday each and every year
So let’s raise a toast to the “Man In the Mirror”
For each passing day your legacy grows even stronger and clearer
You have traveled once again through heaven’s gates
Where you faithfully watch and patiently wait
For those you’ve loved and still have yet to cross
Seeing your sweet face again will erase all that’s been lost.
 ♥ڿڰۣ ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿ ڰƸӜƷ
I love you Michael!
Happy Birthday with all my love,
Cutie Pie♥
 ♥ڿڰۣ ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿ ڰƸӜƷ

 ♥ڿڰۣ ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿ ڰƸӜƷ
 ♥ڿڰۣ ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿ ڰƸӜƷ
 ♥ڿڰۣ ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿڰۣღڰۣ♥ڿ ڰƸӜƷ
Michael Through The Years: A Picture Tribute
You consistently grew in style and grace…..but your heart grew the biggest of all! ♥

(Petreceri - Bucuresti, Romania)

Cand:
29 Aug 2012 15:30
Tip/Categorie:
Petreceri
Fan Club Michael Jackson Bucuresti organizeaza un tribut in cinstea Regelui Muzicii Pop, in data de 29 august 2012, in ziua in care se implinesc 54 de ani de la nasterea acestuia.
Evenimentul va consta intr-un moment coregrafic, format dintr-un colaj realizat dintr-o serie de melodii cunoscute ale lui Michael Jackson si un moment muzical sustinut de un cor si de un grup de instrumentisti care vor interpreta melodiile artistului.
Evenimentul va avea loc in 2 locatii diferite din Bucuresti, dupa cum urmeaza:
·         Metrou Unirii 1, ora 15.30
·         Parcul Herastrau, Aleea Michael Jackson, ora 19.00.
 
Sponsorul oficial al evenimentului este PEPSI, companie care va fi prezenta la tribut si va imparti materiale promotionale.
Posted at 02:28 PM ET, 08/27/2012

Celebrate Michael Jackson’s 54th birthday with dance parties at D.C. clubs


Three DJ parties honor Michael Jackson, shown performing in 1996, who would have turned 54 this week. (Reuters file photo)Michael Jackson would have been 54 on Wednesday. Since his 2009 passing, the week of his birthday has become a time of celebration and nostalgia at D.C. area clubs. Here are three ways you can remember the King of Pop this week.

Monday: DJ Jahsonic ’s annual tribute to Michael and the Jacksons at Marvin is one of our favorite dance parties of the year. As Jahsonic artfully blends irresistible grooves from the ’70s and ’80s, particularly strong on the disco-era singles that many overlook, the tiny dance floor is packed with people shimmying, shaking and singing wherever there’s a square foot of space. After a while, you’ll need to head out to the patio to cool off, but it won’t be long before you’re pulled back inside. (Check out Jahsonic’s 2010 all-MJ mix for a quick sample of what you’re in for.)

Friday: U Street Music Hall’s annual “Michael Jackson is Still Alive” party features perennial favorites Jerome Baker III (of Rock Creek Social Club’s Goodlife Tuesdays) and James Nasty (Baltimore City Paper’s “Best DJ in a Club” for his Ottobar parties) spinning their favorite MJ songs around a set by electro-tinged rockers Redline Graffiti. The 5 p.m. start time is the perfect way to kick off the three-day weekend.
Friday: DJ Dredd is one of D.C.’s top party DJs, and he’s known for his love of ‘80s pop. That’s why his annual tribute to Michael Jackson is one of the best going: Favorite songs rub up against killer remixes and deep-but-funky album cuts and b-sides. Throw in vintage video projections by VJ John Bowen of Video Killers and MC Grap Luva, and you’ve got a memorable and cathartic evening at the Howard Theatre.
By  |  02:28 PM ET, 08/27/2012

CSU Offers Course on Michael Jackson

Posted August 28, 2012
Clark-Atlanta University takes a modern approach to education and taps into the legacy of the Michael Jackson as both a successful businessman and pop icon. Prominent entertainment attorney, James Walker, will teach the class, “Micheal Jackson: The Business of Music,” concentrating on a curriculum that focuses on Jackson’s approach to business, from how he worked with record companies, tours, and legally marketing himself in terms of copyrights and trademarks. According to Walker, “The goal is to help students who have an interest or future desire to work in the entertainment industry whether as an artist, attorney, business manager, accountant or other…[and] to really provide my students with a comprehensive understanding of the music industry and the business mechanics involved.” Clark-Atlanta University will become the first to offer a class on the legendary pop singer.
James Walker, along with being well versed in the industry, runs a successful law practice, and authored the bestselling book, “The Business of Urban Music.” His offices are located in Monroe, Connecticut, and Atlanta, Georgia.

luni, 27 august 2012

Secretul si legea atractiei

Exceptional!!

Marketing spiritual – convingerile

Pasul urmator de dezvoltare personala si spirituala din momentul prezent, asa cum este el catre relitatea interioara si exterioara pe care o dorim. De la dorinta la realitate.
Evaluand ceea ce ne dorim si ceea ce nu ne dorim in viata ne putem evalua credintele. Este posibil sa nu ne dorim un lucru, sau mai multe, insa credinta noastra sa fie ca mai mereu ni se intampla, ca l-am avut dintotdeauna si face deja parte din noi, astfel nu se poate schimba. Intotdeauna exista o alta cale, niciodata nu e prea tarziu sa ne schimbam convingerile, ceea ce este un pas important in dezvoltarea personala. Daca am fost toata viata saraci (termenul este relativ, bineinteles) si avem credinta, convingerea ca lucrul acesta nu se poate schimba, ei bine, se poate. Dar trebuie schimbata convingerea mai intai. Pur si simplu asa functioneaza lucrurile.
Convingerile noastre devin realitate mai devreme sau mai tarziu daca urmam pasii urmatori:
Faceti o lista cu lucrurile pe care le doriti. Scrieti cum doriti sa fiti si ce va doriti sa aveti. Reciti lista si vedeti care scop va inspira cel mai mult, care va da cea mai mare energie.
Apoi refaceti lista si scrieti propozitiile din care sa reiasa ca aveti deja acele lucruri. “Vreau sa fiu mai slab” devine “Am deja greutatea pe care o doresc” (nr. de kg.) sau “vreau un salariu de X lei” devine “am deja salariul de X lei”.
Alcatuirea listei seamana intr-un fel cu plantarea semintei. Urmeaza apoi sa o udam, sa ii dam soare, sa o plivim si sa ii prmitem sa creasca.
Al treilea pas este clarificarea. Clarifica tot ceea ce iti doresti sa fi, sa ai.
    - delimiteza in sensul de indeparteaza credintele vechi, cele distructive si daunatoare. - nu privi lipsurile, priveste catre ceea ce doresti si hotaraste pentru tine ca ai deja
    - de fiecare data cand revin in minte scheme vechi de gandire, clarifica lucrurile, restabileste ca iti doresti si ai deja acel lucru
    - focusul pe directia de mers hotarata este crucial
    - orice raspuns la intrebarea “de ce nu ai ceea ce iti doresti” in afara de “stiu ca este deja in curs de a aparea in viata mea” este un semn ca nu ai inca claritatea de care ai nevoie.
Cateodata ceea ce ne dorim este un sentiment si nu un lucru, este chiar acel sentiment pe care un lucru ni-l ofera. De exemplu, cand ne dorim un articol vestimentar, nu ni-l dorim din nevoia pentru care imbracamintea a fost creata, pentru a ne acoperi, avem deja foarte multe haine, noi ne dorim de fapt sa traim sentimentul pe care ni-l ofera purtarea acelui lucru nou. Putem trai insa acel sentiment, chiar daca nu avem lucrul respectiv, si sentimentul va atrage acel lucru in viata noastra, pentru ca odata ce pasim pe acest drum de dezvoltare personala, realitatea noastra va fi in acord cu ceea ce simtim.
Energia pe care o transmitem este in acord cu rezultatul pe care il primim. Suntem clarificati in privinta scopului, nu ne mai razgandim, nu avem indoieli, atunci vom primi, si vom primi repede acele schimbari. Adica pur si simplu se vor intampla. Pentru ca realitatea din exterior se va schimba conform vibratiei si convingerilor noastre. Un om care se simte bogat si sanatos nu are cum sa fie sarac si bolnav.
Specialistii in marketing stiu ca oamenii nu actioneaza din motive logice, ci din motive emotionale. Iar emotiile au puterea de a crea ceea ce dorim. Energia lor te va apropia de ceea ce iti doresti si va apropia si acel lucru de tine. Pas cu pas. Pasul urmator, data urmatoare.

In procesul de creare a realitatii, vizualizarea este un instrument puternic. Il folosim de multe ori instinctiv atunci cand ne dorim un lucru si ni-l imaginam, ne gandim um ar fi sa-l avem. Vizualizarea este un gand puternic concentrat in imagini si ea genereaza sentimente puternice. Si sunt tocmai sentimentele puternice cele care atrag acel lucru catre noi. In momentul vizulizarii se emite un semnla puternic catre univers, acesta il preia si il trimite inapoi catre noi in forma in care ni l-am dorit, Pentru ca vizualizarea inseamna materializare.
Iata un studiu privind activitatea mentala, condus de Dr. Denis Waitley, introdus in programul de pregatire al sportivilor americani pentru Jocurile Olimpice: “am luat atleti de nivel olimpic si i–am pus sa parcurga probele sportive doar mental si i-am monitorizat cu echipamente sofisticate de biofeedback. In mod incredibil, aceleasi grupuri de muschi functionau identic in timp ce parcurgeau cursa mental, ca si atunci cand alergau efectiv pe pista. Cum e posibil asa ceva? Pentru ca mintea nu poate distinge daca faceti intr-adevar un lucru sau doar va antrenati, simulati. Participarea mentala este la fel de puternica precum actiunea fizica”.
Atunci cand vizualizati, sunteti cei care creeaza o realitate. Acea realitate proprie creata de voi va da sentimetul de bucurie, de recunostinta fata de ce aveti deja si sterge orice urma de lipsa sau de nevoie din emotiile voastre. Bucuria si multumirea ca aveti deja ceea ce va doriti prin procesul de vizualizare, deci emotiile acestea sunt cele care va aduc acel lucru dorit. Nerabdarea, indoiala, neincrederea, frica nu isi au locul, pentru ca aveti deja acel lucru.
“Sentimentul este cel care creeaza in realitate atractia, nu doar imagine sau gandul. Multi oameni gandesc: “Daca voi gandi pozitiv sau daca voi vizualiza ceea ce doresc, va fi suficient”. Insa daca faceti asta si nu aveti inca sentimentul prosperitatii, al besugului sau sentimentul dragostei ori al bucuriei, nu veti crea puterea atractiei”, spune Jack Canfield (Supa de pui pentru suflet)
Vizualizand ce dorim este si o modalitate buna de a discerne ce ne dorim cu adevarat. Este posibil sa ne dorim o masina pentru a putea obtine respectul si admiratia celor din jur. Dupa ce vizualizam ca o avem si obtinem si respectul celorlati vom vedea ca nu suntem mai fericiti in noua realitate imaginata de noi. Respectul celorallti ne face fericiti atunci cand suntem admirati pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce avem, lucrurile materiale se pot strica, pierde, demoda, iar feicirea noastra nu va fi de durata. Daca insa masina pe care o orim ne ajuta sa usuram activitatile zilnice, atunci sentimentul de recunostinta este cu atat mai puternic, pentru ca vom castiga energie si timp mai mult pentru noi si apropiati-lucruri care sunt de valoare.
Atunci cand vizualizam ceea ce dorim este bine sa:
    - gandim in culori si imagini in miscare
    - sa ne includem in imaginile mentale create:noi suntem cei care traim ce ne imaginam
    - putem modifica ceea ce ne imaginam pana obtinem imaginea perfecta si in acord cu ce dorim
    - cand imaginam este bine sa implicam toate simturile (sa ne imaginam ca simtim gustul bun, mirosul, sunetul placute in tabloul imaginat)
recenzie secretul carteCartea Rhondei Byrne este poate cea mai citita dintre cartile care abordeaza tema legii atractiei, respecta regulile de baza ale marketingului, iar PR-i au fost multe nume mari si in domeniul spiritualitatii, dar si in media (vezi Oprah Winfrey). Legea atractiei, legea cauzei si efectului, legea rezonantei sunt toate principii de baza in spiritualitate, fac parte din acea invatatura care de mii de ani s-a transmis prin intermediul initiatilor si nu a fost facuta publica oamenilor de rand decat in ultima suta de ani, acum cand omul a evoluat suficient pentru a o putea intelege. Epoca Varsatorului este perioada marilor mistere revelate, in care oamenii luminati sunt ascultati si intelesi de tot mai multi dintre noi.
Principiul de baza in cartea Secretul este ca lucrurile asemanatoare se atrag. Gandurile, sentimentele, oamenii in general sunt energii polare, pozitive si negative care respecta principiile fizicii: pozitivul atrage pozitiv si negativul atrage negativ. Gandurile si sentimentele noastre reprezinta ceea ce suntem noi, ele creeaza polaritatea noastra, + sau -.
Cartea reprezinta un ghid despre cum poti atrage in viata ta toate cele materiale, a fost scrisa in America, destinata publicului de acolo, intruchiparea consumismului.
Cartea spune, iti poti dori orice, este suficinet pentru toti. Pasii pentru a obtine ceea ce doresti sunt cu atat mai usor de urmat cu cat persoana are mai multa incredere in fortele proprii, poarta mai putina vina pe umeri si crede foarte usor ce i se spune, are acea naivitate copilareasca, in sensul bun al cuvantului. Descrierea trimite cu gandul la imaginea pe care o avem noi fata de poporul american, nu? Lasand la o parte gluma, atunci cand vrem sa aplicam legea atractiei “ca la carte” (ca la cartea Rhondey Byrne), totul porneste din mintea noastra pentru ca apoi sa se manifeste in realitatea noastra. Inainte de toate insa este increderea ca va functiona, increderea si credinta.
Credinta se formeaza atunci cand un gand, o idee sunt repetare suficient de des sau atunci cand lucrul, teoria in cazul nostru, a fost deja verificata ca functioneaza. S-a intamplat vreodata sa ne gandim la o persoana si mai apoi sa ne sune, sau sa ne dorim sa mancam ceva anume si sa fim serviti sau sa avem ocazia sa mancam acel lucru, sau sa pornim la drum cu ideea ca vor realiza ce ne-am propus, chiar daca rational nu erau multe sanse si chiar sa infaptuim acel lucru? Daca ne verificam trecutul, sigur vom gasi momente in care am aplicat legea atractiei, chiar inainte de a sti ca ea exista si are si un nume. Toate insa sunt exemple ca am manifestat si experiementat inconstient legea atractiei. Cum ar fi insa sa o folosim constient, ca pe un mod de viata ?
Pe scurt, in ce consta si cum functioneaza. Pasii sunt usor de urmat, neincrederea ca ea functioneaza este insa primul obstacol care trebuie depasit, daca el exista. Daca nu….atunci inseamna ca iti acorzi libertatea de a fi creator, de a-ti folosi liberul arbitru in loc de a astepta orice ar aduce viata si ceilalti oameni pentru tine si iarasi important, alegerea pe care o faci sa fie facuta cu sufletul, cu iubire fata de fiinta divina care esti. . Deci:
    - Cereti! Este primul pas. Orice lucru, fizic sau spiritual. Nu de mai multe ori. O data. Ca si o comanda online.
    - Credeti! Credeti ca deja va apartine, ca deja ati primit. Actionati, vorbiti, ganditi ca si cum ati primit acel lucru. Sentimentul ca aveti deja acel lucru il va aduce catre voi. La inceput o sa va prefaceti, apoi va intra in obicei faptul de a gandi ca aveti acel lucru. Nu trebuie sa stiti cum veti realiza un anumit lucru, cum se va reodona universul petnru a vi se indeplini dorinta.
    - Primiti! Inchipuiti-va acum cum va veti simti atunci cand va sosi ceea ce ati cerut.Cand va simtiti bine va acordati pe frecventa corespunzatoare proriei dorinte, iar acest lucru va poate aduce ceea ce doriti in viata voastra.
Secretul de Rhonda Byrnes ne prezintă reflecţiile şi sfaturile unor oameni care au reuşit în viaţă, spre exemplu Bob Proctor, care ne dezvăluie : « Secretul vă dă tot ce doriţi : fericire, sanătate şi bunăstare » Dar, pentru a abţine toate acestea, trebuie să ştii ce vrei, să-ti doreşti din toată inima, să lupţi pentru realizarea visului, şi minunea se va realiza. Se produc « minuni financiare , minuni în domeniul vindecării unor boli fizice sau mentale, în obţinerea armoniei în relaţiile umane » ne impartăşeşte Michael Bernard Beckwith. De tot ce ni se intampla în viaţă suntem răspunzători, daca suntem curajoşi şi indrazneti, vom reuşi în viaţă pe când dacă suntem sceptici, temători, vom atrage spre noi doar nereuşitele, ghinioanele, astfel se intamplă potrivit legii atracţiei –ce dorim aia primim.
Secretul ne sfătuieşte să privim viaţa ca pe o luptă la care plecăm cu gandul de a câştiga, şi nu îndoindu-ne de reuşită. Şi cum poţi lupta decât având gânduri creatoare care sunt baza realizarilor tale. Îndepărteaza de tine orice traire negativă: furia, ura, frica, invidia, lacomia, toate acestea te vor duce la depresie, te vei vedea drept neputincios, înstrăinat şi izolat de cei din jur. Fii generos,iubeşte şi ajută pe cei apropiaţi, si iti vei atrage simpatie, iubire, şi recunoştinţa lor. Aceasta este decrisă ca fiind legea atractiei, ce funcţionează în aceeaşi măsura,mereu, pentru orice om, oriunde în lume.
Fii recunoscator pentru toate darurile primite şi pentru toate realizările tale, fii generos şi dăruieşte din ele, şi vei primi si mai mult in schimb : « Recunoştinţa este, în mod categoric, calea de a aduce mai multe în propria viaţa » (Marci Shimoff)
Secretul este o carte de referinţă pentru aceia care îşi doresc să afle mai mult despre legea atracţiei, şi care, folosindu-se de resursele proprii pot astfel urma sfaturile unor oameni care deja au reuşit să ajungă unde şi-au propus, sau chiar mai departe.
Adăugăm faptul că autoarea, foloseşte mărturiile unor personalităţi în domeniul autoeducării şi dezvoltării personale, printre aceştia aflându-se autori/life coaches precum Jack Canfield, Bob Proctor, psihologi precum John Gray, Denis Waitley, ori specialişti în fizica cuantică precum Fred Alan Wolf,Joe Vitale.Acestea sunt numai cateva dintre numele colaboratorilor la aceasta carte  care s-a bucurat de succes în întreaga lume, milioane de cititori considerănd-o o nouă biblie a gândirii pozitive.
    http://www.trilulilu.ro/petreradu1/c8bf35cf51dd6e
     http://www.trilulilu.ro/petreradu1/809697ce08ab2d

marți, 21 august 2012

Monologul Lui Dumnezeu

M-am uitat la tine în timp ce te-ai trezit în această dimineaţă. Aşteptam să-mi spui 2-3 cuvinte, mulţumindu-mi pentru noaptea care tocmai a trecut, pentru odihnă şi protecţie, şi pentru faptul că am vegheat asupra ta în timpul nopţii. Am crezut că Îmi vei cere părerea pentru cele ce urma să faci astazi, dar nimic…
 Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite ca să mergi la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe pentru a-Mi spune: “Bună dimineaţa!”, dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-Ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
 Te-am privit plecând grăbit la serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici acum să-Mi spui două vorbe. Când te-ai întors acasă, ţi-am văzut oboseala şi stresul şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această plăcere, îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat. Doream atât de mult să-mi vorbeşti. Oricum, ziua era încă lungă.
  Apoi, ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat. Ai cinat, apoi am aşteptat din nou un gest de la tine, însă tot preocupat de altceva erai şi Mi-am dat seama că nu ţi-ai adus aminte de Mine. Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine, o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat.
 Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine. Am mai multă răbdare decât poţi tu să-ţi imaginezi vreodată. Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
 Te iubesc atât de mult, încât te voi răbda în tăcere. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar astazi Îmi vei acorda puţin din timpul tău.
 Îţi urez o zi bună!
 Al tău Tată, Dumnezeu.

Moda de-a lungul timpului













http://www.costumes.org/history/victorian/boehn/modeart1900b.jpg1900





http://www.costumes.org/history/20thcent/1920s/fashionplates/1920tailleur2.JPG
1920

http://www.costumes.org/history/victorian/women/fashionplates/acarter/june99/1921lagazette2.jpg
1921
http://www.costumes.org/history/20thcent/1920s/men/20smenssuits.gif1920 http://www.costumes.org/history/20thcent/1920s/fashionplates/1921delin.jpg1921
http://www.costumes.org/history/20thcent/1930s/fashionplates/1933french1.jpg
1933
http://www.costumes.org/history/20thcent/1930s/fashionplates/1933french5.jpg
1933
http://www.costumes.org/history/20thcent/1930s/fashionplates/newyorkw1936.jpg

1936

http://www.costumes.org/history/20thcent/1930s/chicagowool/model106.jpg
1937
http://www.costumes.org/history/20thcent/1930s/chicagowool/model135.jpg
1937
http://www.costumes.org/history/20thcent/1940s/sews4victory/c1945pattern.JPG
1945
http://www.costumes.org/history/20thcent/1940s/fashionplates/1948wards.jpg
1948
http://www.costumes.org/history/20thcent/1950s/catalogs/1956spiegel.jpg
1956
http://www.costumes.org/history/20thcent/1950s/catalogs/1957wards.jpg
1957
http://www.costumes.org/history/20thcent/1950s/catalogs/1959wards3.jpg
1959
http://www.costumes.org/history/20thcent/1960s/misc/1961seventeen1.jpg
1961 http://www.costumes.org/history/20thcent/1960s/misc/1962seventeen3.jpg
1962
http://www.costumes.org/history/20thcent/1960s/patterns/simp6094_1965.jpg
1965
http://www.costumes.org/history/20thcent/1960s/misc/1967penneys.jpg
1967
http://www.costumes.org/history/20thcent/1960s/misc/1969cosmo1.jpg
1969
http://www.costumes.org/history/20thcent/1970s/patterns/butt5731_1970s.jpg
1970
http://www.costumes.org/history/20thcent/1970s/patterns/simp5048_1972.jpg
1972 http://www.costumes.org/history/20thcent/1970s/patterns/mccall4503_1975.jpg
1975
http://www.costumes.org/history/20thcent/1970s/patterns/mccall2488_1970.jpg
1975

NEW English Costume History Home
Male and Female Costume

NORMANS - ANGEVIN

PLANTAGENETS

TUDORS

STUARTS

GEORGIAN

Calthrop Hair & Headdress Images


MORE 2008 Additions

Indian Vibrant Fashion Week 2010

Colourful Photos of saris, lehengas etc.

Dating More Old Wedding Photos

Seasonal Cooking - 12 Recipes

Fashion History Pages June 2009

Latest New Costume Silhouettes 1940-1950  (2009)

Ancient Egyptians Costume History Home

Ancient Greeks and Romans Costume History

Latest Women's Summer Fashion 2012

Latest Women's Winter Fashion 2011/12

Women's Colour Fashion Trends Review 2011-2012

Latest Fashion Trends Summer 2011

Latest Fashion Trends For Fall 2010

Latest Fashion Trends For Summer 2010

Added Spring 2010

Latest Fashion Trends For Autumn 2009 Winter 2010  Aug 2009

Fashion Trends Spring Summer 2009

Fashion Trends Autumn 2008 Winter 2009

Spring Summer 2008 Fashion Trends

Fall Winter 2007/8 Fashion Trends

Jewellery Trends After 2007

Added Dec 2007  - More Christmas below

Fashion Trends Spring 2007 Summer 2007

Film si Moda: O relatie nemuritoare

Filmul a avut dintotdeauna o relatie speciala cu lumea modei, cu aceea a creatorilor de frumos. Asa incat putem spune ca cele doua industrii s-au creat si s-au dezvoltat impreuna. Trebuie sa
recunoastem ca multe dintre vedetele marelui ecran au influentat
femeile din lumea intreaga, de aceea ele sunt denumite fashion-icon-uri.
Cate dintre noi nu am dorit sa fim blode exact ca Marilyn Monroe. Mai
mult, ne-am coafat si ne-am imbracat, imitand-o pe cea mai frumoasa
femeie a tuturor timpurilor.
In filmul The Seven Year Itch (1955) diva aparea imbracata in rochia
celebra, de culoare alba, care se leaga intr-o funda mare la spate, care
a cucerit publicul imediat. Si mai cu seama in scena in care rochia
este pur si simplu involburata de un jet de aer cald, este nemuritoare
Pagina 1 din 2
In ultima perioada se vorbeste tot mai des si mai mult despre  moda vintage. Sunt organizate expozitii, targuri, manifestari la care accesoriile, vestimentatia, bijuteriile, obiectele prezentate – expuse sunt in stil
vintage.

___________________________________________________________________________
modavintage
Ce inseamna, de fapt, vintage si cati dintre cei care folosesc acest termen cunosc sensul lui?
La origini, termenul vintage este un termen acociat vinurilor, desemnand productia provenita din recolta unui anumit an.

Vinaria Port , de exemplu, si-a declarat vinurile vintage ca fiind acelea produse in anul in care a avut cea mai buna recolta. Prin urmare, vinurile vintage sunt vinuri de calitate si nu
sunt neaparat vinuri vechi. Insa, de obicei, cele mai bune podgorii au
fost inregistrate in trecut, iar vinurile de calitate superioara sunt
cele vechi, astfel ca termenul vintage a fost asociat treptat cu
vinurile vechi.

De cativa ani, termenul a fost adoptat si adaptat de unele domenii precum: arta, moda vestimentara, mobila, design interior si multe altele, astfel incat a ajuns o
"industrie" de sine statatoare.

Vintage nu inseamna, in niciun caz, second-hand, asa cum foarte multi sunt tentati sa creada. Confuzia provine de la intelegerea gresita a termenului. Vintage inseamna vechi, insa vintage
inseamna, in acelasi timp, si calitate. Asadar, diferenta dintre
magazinele second hand si cele vintage este sau ar trebui sa fie facuta
de valorea lucrului vechi.

modavintage2
Cei care se ocupa de comertul cu obiecte vintage sunt colectionari si nu vanzatori de lucruri purtate sau folosite. Ei selecteaza si apreciaza lucrurile vechi, de calitate superioara. Ceea ce
presupune ca obiectele vintage nu sunt deloc ieftine – asa cum
majoritatea oamenilor sunt tentati sa creada, acesta fiind o alta
conceptie gresita legata de moda vintage.

In mare, aceste obiecte de imbracaminte pentru a fi numite vintage trebuie sa apartina unor timpuri trecute, diferitelor decade ale secolelor XVIII, XIX sau XX.
Poate veti fi surprinsi sa aflati ca multi colectionari folosesc termenii de "vintage din anii ’70" (70′s vintage), sau "vintage din anii ’80" (80′s vintage). Un specialist in acest domeniu extrem de strict
v-ar spune insa ca orice tinuta produsa in ultimii 15 ani ar trebui
descrisa ca si contemporana.

___________________________________________________________________________
Termenii asupra carora majoritatea specialistilor au cazut de acord sunt urmatorii:
Vintage
– orice produs care apartine perioadei 1920-1960.
Antic – produse mai vechi de 100 de ani. Strict din punct de vedere al hainelor "antic" inseamna orice produs de dinainte de 1920. Aceste sunt
extrem de rare si totodata extrem de dorite de muzee de aceea sunt
foarte greu de procurat.
Retro – haine din anii ’60 si ’70.
Referitor la anii ’80 (hainele din aceasta perioada castiga din ce in ce mai multa
popularitate) sunt inca ample dezbateri cu privire la incadrarea acestei
decade intr-o categorie.
Brand Vintage ori Designer Vintage – aceasta categorie poate include inclusiv piese produse in urma cu cativa ani de firme sau case de moda celebre.
Retro Repros ( Retrospective Reproductions) – copii ale hainelor din diverse perioade istorice.

___________________________________________________________________________
blog 016
Poti rascoli asadar in cuferele bunicii si in sifonierele mamei dupa piese vintage aflate in buna stare: seturi bluza si cardigan din casmir, saluri, bluze de matase sau dantela, rochii de seara, genti etc.
Fara sa faci investitii, iti poti schimba usor stilul si sa scapi de
monotonia hainelor care se gasesc in orice magazin. Exista insa si
lucruri vechi, de colectie, cum ar fi cele de la inceputul secolului XX
sau dantelele lucrate de mana, care pot costa o avere. La noi nu exista
magazine de haine vintage, doar online, asa ca garderoba rudelor mai in
varsta este o sursa de comori care abia asteapta sa fie scoase la
lumina.

Imbracata cu cateva piese vintage nu trebuie sa te mai temi ca vei intalni acelasi haine la alte cateva zeci de femei pe strada si iti innobilezi garderoba. Un sal de dantela aduce
un aer retro plin de eleganta unei simple rochii negre. Poti combina o
pereche de blugi cu o bluza de dantela sau cu un set bluza si jacheta
din tricot fin. Iar fustele lungi, ample, purtate de mama prin anii ’80
tocmai au revenit in moda.

pantofi-vintage
De asemenea, hainele vintage sunt lucrate foarte ingrijit, spre deosebire de cele de masa. Gandeste-te doar ca moda contemporana a fost inundata de poliester si alte fibre
sintetice, iar hainele din materiale naturale sunt foarte scumpe. In
schimb, bluza de matase a bunicii nu te costa nimic, ba dimpotriva, vei
fi trendy.

Accesoriile pot si ele fi vintage. Bijuteriile "art nouveau" sau siragurile de perle, celebre in anii ’20 incanta pe oricine. Iar posetele cu cadru metalic, elegante si rafinate,
sunt en vogue. 

___________________________________________________________________________
rochievintage
In general, ai grija cum iti cureti lucrurile vintage, chiar daca au fost foarte bine intretinute pentru ca materialele sunt delicate. Spala-le de mana, fara a le freca prea tare, si nu folosi clor
sau alti inalbitori.

Tineti cont de faptul ca ele sunt deja vechi de minim 20 de ani si inevitabil trebuie tratate si curatate mai rar si atunci cand o faceti,mai delicat! Verificati eticheta, daca are cumva
informatii despre spalarea hainei. Materialele sintetice arata superb
daca sunt spalate cu apa mai rece de 40 grade si apoi clatite cu apa
rece. Materiale ca dantela, taftaua, brocartul, matasea, lana sau
catifeaua este de preferat un tratament ‘dry clean’ ,deci sa le duceti
la o curatatorie specializata.

Atentie cu matasea, catifeaua si cu hainele si posetele decorate cu pietre sau broderii. Este de recomandat sa le trimiteti unor persoane specializate cu curatarea pieselor vechi,cum ar fii muzeele sau
colectionarii.

Moda Vintage

De-a lungul timpului trecerea anilor a adus cu sine nu numai schimbari de mentalitati, opinii, sisteme si organizatii dar si modificari in ceea ce priveste moda. Care sunt standardele? Care sunt punctele de interes? Dupa atata timp
e dificil de facut o retrospectiva completa a celor mai importante aspecte ale fiecarei perioade in parte dar, din fericire, designerii celebri au reinceput sa isi imagineze colectiile pornind de la multe elemente “vintage”. Adica, au analizat “trendurile” deceniilor, au preluat detalii care contrag in ele esenta modei respective si le-au “reactualizat” pentru a se incadra perfect in prezent. Si, pentru a recunoaste cu usurinta stilurile fiecarui deceniu important din punct de vedere al schimbarilor“vestimentare”, iata cateva aspecte caracteristice care te vor ajuta poate sa faci o calatorie inapoi in timp si sa te regasesti pe tine in unul sau - de ce nu - mai multe stiluri.

Anii '30
Daca pana la inceputul anilor '30 erau preferate rotunjimile rubiconde,pline, ca simbol al feminitatii lucrurile incep sa se schimbe pentru prima oara catre ceea ce se evidentiaza si astazi: siluetele firave. Din acest motiv corsetele bine stranse in talie si orice piese vestimentarecare puteau scoate in evidenta “gingasia” formelor erau binevenite. In linii mari o tinuta specifica anilor '30 trebuia sa contina cel putin un element din: umeri bufanti, incretiti, corset sau croiala stransa in talie, fusta lunga, larga si evazata sau (la ocazii speciale) o trena lunga. Eleganta era pentru femei obligatorie indiferent de momentul zilei singurul aspect care facea diferenta fiind materialul din care erau confectionate hainele. Astfel, daca pentru zi se preferau texturile mai putin pretentioase ca bumbacul, inul sau lana, pentru seara erau “la mare cautare” catifeaua, matasea sau satinul. Culorile erau si ele oarecum in extreme daca se compara momentele zilei: pentru dimineata si pranz culori inchise sau cenusii iar pentru a doua parte a zilei imprimeuri florale, nuante contrastante si detalii colorate.
Moda VintageAnii '40
Anii '40 aduc cu ei o schimbare majora in moda feminina pentru ca se trece de la eleganta in orice ocazie la tinute mai comode, mai putin
pretentioase si care anticipeaza pentru intaia oara emanciparea
ulterioara a femeii. Astfel, manecile bufante din dreptul partilor
superioare ale bratelor sunt acum inlocuite cu celebrele “pernute pentru umeri”, lungimea rochiilor se scurteaza pana la jumatatea gambelor iar talia nu se mai subliniaza decat printr-un cordon subtil. Totusi, se pune un mare accent pe soldurile femeilor care, in contextul pastrarii ideii de silueta “trasa prin inel” sunt considerate apanaje ale feminitatii. De aceea se insista pe detalii generoase in zona cu pricina, imprimeuri florale mari sau buzunare hiperdimensionate tocmai pentru a pozitiona atentia pe portiunea vizata. Materialele pentru rochiile de zi devin din ce in ce mai comode iar culorile sunt “permise”indiferent de momentul zilei.