Eyes of Stars

Trecut…prezent…viitor…chipul reflectat în trei oglinzi paralele. Camelia Constantin

Trecut…prezent…viitor…chipul reflectat în trei oglinzi paralele.(Constantin C)

duminică, 2 septembrie 2012

GUVERNUL MONDIAL SI BANCA MONDIALA

 

   ATLANTIC CHARTER

   Aceasta adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial a fost schitata cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Documentul final a fost redactat la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”. Oficial se spune ca documentul a fost semnat de cele doua personalitati insa in toate copiile acestuia ce s-au pastrat pana in ziua de azi, semnaturile lor nu figureaza. Oricum, nu conteaza prea mult, conducatorii statelor “democrate” nefiind decat marionete de rang inalt alte ELITELOR.


   Walther Rathenau, 24 decembrie 1921, Wiener Freie Presse:
   „ Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii

 

   Pentru a intelege mai bine contextul general si cum se incadreaza Atlantic Charter in marele puzzle, sa trecem in revista cateva detalii a doi importanti consilieri ai presedintelui SUA, puternice curele de transmisie intre adevaratii stapani si papusile de la Casa Alba:

   Bernard Mannes Baruch (1870 – 1965), evreu. In 1913 il influenteaza pe presedintele Woodrow Wilson sa recunoasca oficial crearea CREAREA FEDERAL RESERVE.
   Dupa ce si-a parasit afacerile a devenit eminenta cenusie sfatuitoare a presedintilor Woodrow Wilson si Franklin D. Roosevelt pe probleme economice (aparea in momentele importante generate de implicarile SUA in cele doua razboaie mondiale) . In timpul primului razboi mondial a fost presedinte War Industries Board (cunoscut ca tarul industriei americane), jucand un rol principal in efortul industrial de razboi avantajand enorm US Steel. L-a secondat pe Woodrow Wilson Versailles Peace Conference. Membru Brain Trust. In timpul celui de al doilea razboi mondial, a fost consultant economic al presedintelui Franklin D. Roosevelt. Reprezentantul SUA 1946 la United Nations Atomic Energy Commission .
   In timpul primului razboi mondial ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.
   Ce inseamna insa FEDERAL RESERVE?  In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie.
   Dupa criza artificiala din 1907,  “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …
   Acesta , dupa o vizita la greii din finante banci europeni (Rothschilds si prietenii), in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se intalneste cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan),in cel mai mare secret posibil, si pun bazele Federal Reserve, in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “banca nationala“ creata de banci private. De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson, influentat fiind de Bernard Mannes Baruch.
   Cititi va rog si articolul:

   Toate cuvintele scrise cu rosu si subliniate reprezinta hiperlink-uri. Subliniez ca pentru o mai buna intelegere este necesar sa le cititi pe toate.
   Am vazut mai sus ca Baruch a jucat un rol principal in efortul industrial de razboi avantajand enorm US Steel. Ce este insa cu acest colos industrial? J. P. Morgan, cel implicat si in crearea Federal Reserve, a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie. Iata cateva detalii despre personaj:
   John Pierpont Morgan (1837– 1913), un adevarat gigant in banci – finante, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.
   S-a nascut intr-o familie bogata – o familie de bancheri importanti – si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
   Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor.
John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.
   Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.
   Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
   La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.
   UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …
   A avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg.
   A doua puternica curea de transmisie a fost :
   Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), Secretary of War, guvernator general in Filipine si secretar de stat. Cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, seful Manhattan Project. Cititi va rog si articolul:
   Membru Skull and Bones.
   A fost influentat decisiv in activitate de Elihu Root, pe care l-a avut ca model . A continuat activitatea aceluia de reorganizare a armatei. Precizez ca Elihu Root a fost membru fondator Council on Foreign Relations si primul ei chairman.
   Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt: “cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa  traga primul foc, dar  fara prea mare pericol pentru noi?
   Membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS .
   Ce reprezinta acest CFR? COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg. Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane, TOTI obligatoriu membri ai consiliului. Printre ultimii: Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney. In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan.
   Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.
   Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program.
   Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite, condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “scenei “. 
   Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea :
   “ Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.
   Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul :

   Dupa cum se poate lesne observa, iar ne intalnim cu aceleasi nume de PAPUSARI. Si din nefericire pentru planeta aceasta, aceeasi ii intalnim si la rubrica finantatorilor partidului si ai regimului nazist. Cititi va rog, caci este extrem de important, articolul:


   Dupa Atlantic Charter, in scurt timp aceste finantari au incetat … Terifiantul adevar acesta este: ELITELE au ajutat la accederea la putere a nazistilor, caci aveau nevoie de declansarea celui de al doilea razboi mondial folosit ca criza majora pentru instaurarea unei noi etape in edificarea GUVERNULUI MONDIAL, anume Natiunile Unite (au avut atata tupeu incat insasi cladirea sediului se afla pe o donatie Rockefeller). De asemenea, pentru crearea instrumentelor financiare: Banca Mondiala si FMI. Insa cel mai ticalos motiv a fost folosirea chestiunii evreiesti ca zid concentric protector, caci dupa holocaust nimeni nu mai indraznea sa zica ceva de ELITELE evreiesti caci automat era acuzat de anti-semitism.
   Dr. Nahum Goldman , (1894-1982) , presedinte al World Zionist Organization , avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva :
   „Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre

   BRETTON WOODS
   In timpul primelor trei saptamani ale lunii iulie 1944, la Bretton Woods, New Hampshire, SUA, 730 de delegati ai tuturor celor 44 de natiuni aliate s-au intrunit la Mount Washington Hotel pentru United Nations Monetary and Financial Conference ceea ce in mod curent se cunoaste de atunci a fi conferinta BRETTON WOODS. Cu aceasta ocazie s-au pus bazele International Bank for Reconstruction and Development (IBRD) (acum parte a World Bank Group) si International Monetary Fund (FMI), organizatii ce au devenit operationale din 1945. Astfel, a fost impusa pentru fiecare stat aceeasi politica monetara. Sistemul a intrat insa in colaps in 1971 cand SUA a renuntat unilateral la convertibilitatea dolarului in aur, devenind de atunci o hartie tiparita. Se cuvine cu aceasta ocazie sa amintim de numele unei foarte puternice curele de transmisie dintre ELITE si marionetele de rang inalt:
   Paul Adolph Volcker (1927 -), Chairman of the Federal Reserve, sub Jimmy Carter si Ronald Reagan. Consilier economic al lui Barack Obama in timpul campaniei electorale, numit apoi de noul presedinte in fruntea Economic Recovery Advisory Board.
   De asemenea a mai fost director of financial al U.S. Treasury Department, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility in 1971. Vice president si director of planning la Chase Manhattan Bank (Rockefeller). Chairman al bancii de investitii  J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D. Wolfensohn va deveni mai tarziu presedinte al World Bank)
   Chairman of the Board of Trustees al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller in crearea in 1973 a Trilateral Commission. O lunga asociere cu Rockefeller family, fiind inclusiv membership al Trust Committee al Rockefeller Group, Inc. .
   Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Membru Bohemian Grove. Fondata in la sfarsitul secolului 19, Bohemian Grove este o adunatura de “elite“ ce practica ritualuri pagane. Au ca simbol bufnita si practica cermonialul “Cremation of Care” in care simulaza aducerea de jertfe umane (copii) diavolului, prin incinerare.

   Intregul ritual seamana izbitor cu ceea ce stim despre inchinarea la Moloch, tipul de cult atat de urat de Dumnezeu in care din pacate cazusera inca din vechime multi israelieni ce aduceau jerfe proprii copii.

   Interesant este de studiat si site-ul:


   Lista membrilor o gasiti la:


   Problema nu este doar ca s-a renuntat la convertibilitatea in aur ci si ca cu cativa ani inaintea inceperii oficiale a megacrizei in care a intrat actualmente planeta, toate tarile „democrate” au vandut mare parte din rezervele lor in aur catre bancile sau urmaselor celor ce au creat Federal Reserve. Restul aurului l-au imprumutat in aceeasi directie. Cititi va rog si articolul:


   In secolul 19 si inceputul secolului 20, pretiosul metal galben a jucat un rol cheie in tranzactiile monetare internationale, creandu-se gold standard, la care insa au renuntat pana la urma toate guvernele, fiind inlocuit cu asa numitul fiat currency.

   BANCA MONDIALA

   A fost creata dupa ratificarea acordurilor din timpul conferintei Bretton Woods din iulie 1944, iar doi ani mai tarziu are loc prima actiune majora a ei, imprumutul de 250 milioane dolari catre Franta, folosibili pentru reconstructia post-razboi. Nu dupa foarte mult timp a inceput sa fie criticata deoarece folosea “scheme de dezvoltare” pentru anumite tari, care incurajau coruptia guvernelor lor in schimbul cedarii drepturilor de exploatare a zacamintelor strict catre anumite corporatii occidentale.
   La 11 martie 1955 Banca anunta crearea Economic Development Institute cu finantare Rockefeller Foundation (in cadrul careia fundatia finantand si training-ul oficialilor straini)
   In 1956 Banca Mondiala creaza International Finance Corporation iar in 1960 International Development Association (IDA), ambele foarte controversate, deoarece au fost folosite pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat si un rol determinant in implementarea “Green Revolution“. Se cuvine a aminti aici ca ROCKEFELLER FOUNDATION a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice. Deci daca sunteti bucurosi ca actualmente ardeiul gras este cat dovleacul iar ambele au gust a nimic, sa stiti cui sa-i multumiti.  A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si articolul:
   Revolutia verde a mai rezolvat insa o problema presanta a ELITELOR, anume s-au asigurat ca o agricultura de tip izolat, ca forma de subzistenta a grupelor mici umane ce s-ar putea teoretic refugia in zonele cat de cat departate de civilizatie din tarile dezvoltate, pe timp de criza economica sau doar ca forma de rezistenta anti-sistem, sa fie aproape imposibila, deoarece “noile plante” nu se pot inmulti firesc … Altfel spus, nu poti folosi pur si simplu semintele lor pentru o viitoare recolta. Toti cei ce actualmente s-au axat pe astfel de culturi, folosesc seminte “tratate”, care in conditii de izolare evident ca nu se mai pot achizitiona. Ba mai mult, plantele in sine nu mai au o minima rezistenta naturala, aidoma suratelor “primitive” si prin urmare, in scurt timp se alege praful de orice recolta.    
   La 26 noiembrie 1957 se stabileste in mod expres ca nici un membru al staff-ului nu trebuie sa se simta obligat sa trimita felicitari de Craciun celorlalti membrii, ba mai mult, toti cei care totusi o vor face, sa nu le trimita pe adresa birourilor …    
   In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing
, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi BANCA MONDIALA.
   La 16 aprilie 2000 au loc cele mai mari proteste cu care banca s-a confruntat de-a lungul timpului. Aproximativ 10 000 de manifestanti au protestat la Washington, din care circa 600 au fost arestati.
   La 6 aprilie 2001 Global Alliance for Vaccines and Immunization (GAVI) livreaza primele 650 000 doze de vaccin impotriva difteriei, tetanosului si hepatitei B catre Mozambic. GAVI a fost creata in 1999 cu finantari Bill and Melinda Gates Foundation si cu sprijin al Bancii Mondiale. De specificat ca un aport important l-a avut si Rockefeller Foundation, ce a suportat si multe programe ale Natiunilor Unite , intre care First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999, a creat modele pentru World Health Organization, National Science Foundation, National Institute of Health, a sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.
   La 8 noiembrie 2001 Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, si Wolfensohn, presedintele Bancii Mondiale, au semnat Trust Funds and Cofinancing Framework Agreement prin care stabileau colaborarea dintre cele doua institutii in coordonarea parghiilor financiare ce le au la dispozitie pentru dezvoltarea statelor.
   La 27 septembrie 2002, Banca Mondiala si World Trade Organization pun bazele Standards and Trade Development Facility, ce dorea sa stimuleze proiecte noi pentru dezvoltarea unor tari si implementarea standardelor internationale de hrana „sigura” si plante si animale sanatoase …
   La 17 februarie 2004 Banca Mondiala si United Kingdom’s Department for International Development cosponsorizeaza conferinta Opportunities and Challenges of CAFTA (Central American Free Trade Agreement) for Central America in San Salvador.
   La 2 februarie 2005 demareaza Decade of Roma Inclusion (Deceniul de Incluziune Socială a Romilor 2005-2015), la initiativa evreilor George Soros si James Wolfensohn prin Institutul pentru o Societate Deschisa si Banca Mondiala, la care participa si guvernele a noua tari ( Bulgaria , Croatia , Cehia , Ungaria , Macedonia , Serbia , Romania , Muntenegru , Slovaci ), precum si Comisia Europeana, Consiliul Europei si Banca sa de dezvoltare. Cititi va rog si articolul:


   Sa vedem acum cativa dintre sefii Bancii Mondiale:
   Eugene Isaac Meyer (1875 – 1959), evreu, finantist american, publicistul ziarului Washington Post. Cititi va rog si articolul:
Mass-media , industria de filme , EVREI , elite , NOUA ORDINE MONDIALA , GUVERNUL MONDIAL  
   Chairman of the Federal Reserve din 1930 pana in 1933. Firesc , din moment ce inca din tinerete a lucrat pentru Lazard Freres, unde tatal sau a fost partener de afaceri. Nu s-a indepartat de sectorul financiar-bancar, devenind in 1946 primul presedinte World Bank. Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ).   
   Tatal lui Katharine Graham. Cititi va rog si articolul:


   Eugene “Gene” Robert Black, Sr (1898 – 1992), fost director in 1947 si apoi presedinte in 1949 al World Bank. Tatal sau a fost Chairman of the Federal Reserve.
   Membru Chi Phi Fraternity si Phi Kappa Literary Society. Chairman al Brookings Institution. In 1933 incepe sa preia functii de conducere in Chase National Bank (Rockefeller).
   In 1966 devine Special Adviser al presedintelui la Southeast Asian Social and Economic Development. Membru Council on Foreign Relations.
   Participant intruniri Bilderberg Group. De mentionat ca sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954. Cititi va rog amanunte despre istoricul sau si despre membrii participanti in articolul:

   George David Woods (1901 – 1982), presedinte Banca Mondiala intre 1963-1968. In 1930 incepe sa lucreze pentru Rockefeller ajungand vicepresedinte in cadrul Chase Bank.
   Robert Strange McNamara (1916 -), participant intruniri Bilderberg Group, fost US Secretary of Defense, fost presedinte Banca Mondiala, membru Phi Beta Kappa. A creat Defense Intelligence Agency si Defense Supply Agency. Honorary trustee  Brookings Institution.
   Membru Council on Foreign Relations. Membru Trilateral Commission. De mentionat ca Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director. 
   Lawrence Henry “Larry” Summers (1954 -), evreu, economist, Secretarul Trezoreriei sub Bill Clinton, economist sef al Chief Economist la BANCA MONDIALA (1991–1993).
   Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Participant intruniri Bilderberg Group .
   In 1997 – 1998 , impreuna cu evreii Robert Rubin si Alan Greenspan lucreaza cu FMI pentru combaterea crizei financiare din Rusia … Cititi va rog si articolul:


   Actualmente este seful National Economic Council al presedintelui Obama. Cititi va rog si articolul:


   James David Wolfensohn (1933 -), evreu, presedinte Banca Mondiala, senior executive la Salomon Brothers, din 2006 chairman of the International Advisory Board of Citigroup, membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ), participant Bilderberg Group . si World Economic Forum.
   Prieten apropiat al familiei Rockefeller si al lui Paul Volcker, director al Rockefeller Foundation si Brookings Institution, chairman emeritus al Carnegie Hall
   Initiator impreuna cu George Soros al “Deceniului de Incluziune Socială a Romilor 2005-2015„.
   Paul Wolfowitz (1943 -), nascut intr-o familie de evrei emigrati din Polonia, foarte activ pe subiectele Israel si terorism, a fost considerat unul dintre cei mai “abili ulii” din preajma lui Bush şi unul dintre principalii arhitecţi ai invaziei Irakului în 2003. Presedinte Banca Mondiala, membru Project for the New American Century, membru Quill and Dagger, membru Freedom House, membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ), membru Trilateral Commission. Participant Bilderberg Group .
   Robert Zoellick (1953 -), evreu, participant Bilderberg Group , fost Deputy Secretary of State, presedinte al Bancii Mondiale (nominalizat de George W. Bush) , Senior International Advisor Goldman Sachs, familie evrei din Germania, membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush la G7 (1991, 1992), fost sef Center for Strategic and International Studies, fost membru German Marshall Fund, World Wildlife Fund , membru Council on Foreign Relations, membru Trilateral Commission
   A semnat in 1998, alaturi de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Perle, Elliott Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage si Bill Kristol, proiectul Project for the New American Century pentru inlaturarea de la putere a lui Saddam.
   Sa mai mentionam ca familia Rockefeller a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si ale Fondului Monetar International. Sa mai amintim la final si ca planul SUA autorizat de Henry Kissinger, apropriatul familiei Rockefeller, a ţintit 13 ţări cheie unde erau necesare reduceri masive de populaţie. Kissinger a recomandat ca împrumuturile FMI şi de la Banca Mondială să fie date cu condiţia ca naţiunile să iniţieze programe agresive de control al populaţiei cum ar fi sterilizarea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu